miercuri, 22 februarie 2017

THE KING (2017) - subtitrare in romana

“The King”, filmul scris si regizat de Han Jae-rim (autorul succesului “The Face Reader” din 2013) a stabilit un veritabil record in decembrie 2016, odata cu lansarea trailerului de prezentare. Acesta a fost vizionat de nu mai putin de 7,17 milioane de ori, devenind cel mai vizionat trailer al unui film coreean din toate timpurile. Nu curiozitatea a fost cea care a impins publicul sa vizioneze clipul de prezentare, ci distributia de zile mari a filmului, ce marcheaza revenirea dupa 9 ani pe marele ecran a cunoscutului si indragitului Jo In-sung. Ultimul sau rol intr-un film a fost in mega-succesul “A Frozen Flower” din 2008, iar dupa revenirea din armata in 2013 a aparut in doar 2 seriale pana in prezent, “That Winter, the Wind Blows” si “It’s ok, is love”. Practic cu acest rol, starul isi relanseaza cariera, iar interpretarea la inaltimea rolului din “The King” cu siguranta ii va aduce noi propuneri de aparitii in productii importante in perioada urmatoare. Celalalt star al productiei e unicul si inconfundabilul Jung Woo-sung din recentele filme Cold Eyes, The Divine Move, Scarlet Innocence sau Remember You, care indiferent de natura rolurilor interpretate, fie ele romantice sau mai violente, da dovada de rafinament si naturalete, calitati ce pun in valoare un talent actoricesc remarcabil. Bae Sung-woo, o figura nelipsita din filmele coreene ale ultimilor ani, are un rol aproape principal, in timp ce Ryoo Joon-yeol, cunoscut din serialul “Lucky Romance”, are primul rol secundar important de pe marele ecran, fiind deja cooptat in distributia unor filme ce se anunta succese de box-office in acest an, precum “A Taxi Driver” sau “Silence”. Filmarile au durat 5 luni, insa efortul echipei de productie a fost pe deplin rasplatit de publicul cinefil. Avand premiera in Coreea pe 18 ianuarie 2017, filmul a obtinut incasari in cinematografe de peste 38 de milioane de dolari, fiind, cel mai probabil la sfarsitul lui 2017, unul din filmele coreene de top 10 din box-office-ul pe acest an. CONTINUAREA AICI


BAAR BAAR DEKHO (2016) - subtitrare in romana

In Baar Baar Dekho, urmarim povestea de dragoste a doi oameni minunati, Jai (Sidharth Malhotra ) si Diya (Katrina Kaif) care se cunosc din copilãrie, pe care soarta ii aduce tot mai aproape. Traiesc o minunata idila si fac planuri de viitor, inclusiv privind o posibila casatorie. Jai, care este un matematician ambitios ce vrea sa ajunga pe culmile succesului cu pasiunea sa, ezita in fata unei decizii importante care le poate decide destinul. Niste momente tensionate genereaza intriga povestii, iar eroul nostru ajunge sa calatoreasca in mai multe cadre temporale, episoade din viata lui de cuplu. Aceste calatorii fac filmul mult mai interesant si parca lauda munca echipei de productie. CONTINUAREA AICI


duminică, 19 februarie 2017

MOZU: THE MOVIE (2015) - subtitrare in romana

Regizorul de filme de actiune al momentului in Japonia, Eiichiro Hasumi, revine cu o productie de actiune captivanta si violenta pe marele ecran, la 4 ani de la “Wild 7”, “Mozu, the Movie”. In fapt, aceasta e rodul celor doua sezoane ale serialului “Mozu” pe care tot el le-a regizat in 2014 pentru 2 posturi tv diferite, TBS si WOWOW, acesta din urma producand si filmul pentru marele ecran. Filmul are la baza seria de romane politiste a premiatului scriitor Go Osaka, “Mozu”, si incearca sa curpinda in cele aproape 2 ore ale productiei esenta celor 15 episoade ale celor 2 sezoane ale serialului de televiziune. Obiectivul a fost atins, insa exista unele evidente “gauri” in scenariu care, daca nu ai urmarit serialul, iti dau senzatia unei povesti haotice la prima vizionare. Din distributie face parte intreaga echipa de actori de pe micul ecran, insa vorbim de actori de calitate, ce au aparut pana acum in numeroase alte filme. Cele 3 roluri principale le revin lui Hidetoshi Nishijima (Genome Hazard, Ooku the Movie, While the Women Are Sleeping), Teruyuki Kagawa (unul din cei mai cunoscuti si apreciati actori japonezi din toate timpurile, ce nu mai are nevoie de pezentare) si actritei Yoko Maki (Genome Hazard, Tale of Genji). Trebuie spus ca cei trei au avut colaborari separate in mai multe filme, cunoscandu-se foarte bine. O aparitie speciala in acest film o are veteranul Takeshi Kitano, in rolul geniului malefic, care desi are doar o scena mai consistenta spre final, de cateva minute (pe parcursul filmului aparand sporadic, fara a avea replici de rostit), e impresionant cum reuseste sa induca ura pe care spectatorul trebuie sa o simta fata de el, omul din spatele unei legende urbane sangeroase. De altfel, Kitano si Nishijima au mai aparut impreuna in recentul “While the Women Are Sleeping”. “Mozu – The Movie” a obtinut incasari de 7,6 milioane dolari, dominand in saptamana premierei box-office-ul japonez. Filmarile au durat doar 2 luni (dovada ca echipa de actori era sudata de la serialul din anul precedent, fiecare stiind perfect ce trebuie sa interpreteze), iar pentru scenele din imaginara republica Penam, ce reprezinta o parte consistenta din film, echipa s-a deplasat si a filmat in Manila (Filipine).CONTINUAREA AICI

WATCHER IN THE ATTIC (1976) - subtitrare in romana

In Tokyo-ul anului 1923, doamna Kiyomiya Minako (Junko Miyashita) e proprietara unei pensiuni rau famate, ce traieste pe picior mare din averea sotului ei. Are masina si sofer la dispozitie, iar pozitia privilegiata a sotului ii acopera orice faradelege comisa. Insa relatia cu sotul mai in varsta a intrat intr-o etapa in care s-a instalat plictiseala, din care Minako incearca sa evadeze prin aventuri extraconjugale pe care le are chiar la pensiunea sa. Locatarii pensiunii sunt cateva personaje destul de ciudate, cum e un preot iezuit care in numele religiei nu ezita sa profite oferind “spovedanii” unei servitoare naive de la fata locului, un clovn de circ sau un straniu domn Goda (Renji Ishibashi), ce sta mai tot timpul in podul casei, spionand ceilalti locatari prin gaurile facute in tavan. Intr-una din zile, acesta surprinde o intalnire amoroasa intre doamna Minako si unul din locatari, clovnul, si dupa ce o urmareste atent pe aceasta, devine obsedat de ea. La scurt timp dupa, aventura voyeuristica a lui Goda il transforma pe acesta in unicul martor al unei crime… comise chiar de doamna Minako, in intimitatea sa. Prins intre pasiunea nebuna ce o simte fata de aceasta si “constiinta” proprie, Goda recurge la un gest care ar fi trebuit sa il apropie decisiv de usuratica femeie… CONTINUAREA AICI




CARNATION (2011-2012) - subtitrare in romana

“Carnation” e un serial japonez produs in 2011, etichetat ca o “family-drama”, avand 151 de episoade a cate 15 minute fiecare, fiind difuzat din septembrie 2011 pana in martie 2012 in fiecare dimineata de canalul tv japonez NHK. In ciuda orei matinale de difuzare, “Carnation” a fost considerat un succes in materie de rating, obtinand o audienta fenomenala de aproximativ 19 procente la nivel national, cu regiuni unde procentul a fost chiar mai mare. Serialul a fost in mai multe randuri intarziat de la difuzare si durata lui a fost restransa pe fondul evenimentelor legate de cutremurul urmat de tsunami de pe coastele Tohoku din 2011, ce a tinut in multe dimineti capul de afis al stirilor. Cu toate astea, serialul nu doar ca a avut audienta, dar a si reusit sa castige Marele Premiu pentru Cel mai bun program de televiziune in 2011 la a 49-a editie a Premiilor Galaxy, ce recompenseaza de mai bine de jumatate de secol cele mai bune productii de radio, televiziune si reclame din Japonia. Serialul a mai fost recompensat cu 3 premii “Television Drama Academy Awards”, la a 72-a editie, pentru Cel mai bun serial, Cea mai buna actrita (Ono Machiko) si un Premiu Special pentru veterana Natsuki Mari. Fiind un serial biografic, ce urmareste viata unei personalitati a istoriei modei japoneze, distributia serialului e una extrem de vasta, intinzandu-se pe durata a aproape un secol de istorie. Pe langa nume sonore pentru cinematografia japoneza si micul ecran, precum Gou Ayano, Chiaki Kuriyama, Masahiro Komoto sau chiar Shinya Tsukamoto (un cunoscut regizor independent), serialul distribuie, in rolul principal feminin, 3 actrite: pe actrita-copil Akari Ninomiya, ce interpreteaza atat personajul principal Itoko in copilaria sa cat si fiica personajului Itoko, peste ani. In rolul actritei de la adolescenta pana la varsta maturitatii depline o vedem pe Machiko Ono (din “At River’s Edge”, “The Taste of Tea” sau “The Floating Castle”), ce a fost selectata din nu mai putin de 1850 de actrite ce s-au prezentat la preselectie. Personajul la varsta a 3-a e intruchipat de actrita-veteran Mari Natsuki, ce avea 60 de ani la data inceperii filmarilor pentru ultima parte a serialului. Melodia ce constituie tema muzicala a serialului, numita ca serialul, “Carnation”, e interpretata de cantareata japoneza Ringo Sheena. CONTINUAREA AICI


duminică, 12 februarie 2017

PANDORA (2016) - subtitrare in romana

Regizorul premiatului “Deranged” (2012), Park Jung-woo, ne propune un nou film despre o catastrofa ce loveste din nou societatea coreeana, “Pandora” (2016). Daca in “Deranged”, o infectie stranie transmisa prin apa de baut ii determina pe oameni sa isi doreasca sa se sinucida, in “Pandora” lucrurile stau altfel, catastrofa fiind declansata in uma unui lant de greseli umane si a unor slabiciuni personale ce duc la neglijarea solutionarii prompte a consecintelor unui cutremur de 6,1 grade. Filmarile au durat doar 4 luni, fiind finalizate in prima jumatate a anului 2015, insa premiera a avut loc abia la inceputul lui decembrie 2016. “Pandora” a fost timp de 2 saptamani liderul autoritar al box-ofice-ului coreean, obtinand incasari de nu mai putin de 30,8 milioane de dolari, intrand in topul primelor 10 filme coreene ale anului 2016 cu doar 3 saptamani inaintea sfarsitului anului ! Cei doi protagonisti din “Deranged”, Kim Myung-min si Moon Jeong-hee, au fost cooptati din nou de regizor in noul sau film, in doua roluri secundare: Kim Myung-min il interpreteaza pe Presedintele Coreei de Sud, in timp ce Moon Jeong-hee e cumnata personajului principal, ce e interpretat e indragitul Kim Nam-gil. Acesta reuseste cea mai buna prestatie de la revenirea sa din armata (2012) intr-un film pentru marele ecran, avand un rol mult mai solicitant decat cele anterioare. Pentru necunoscuta Kim Joo-young, care la 29 de ani are primul rol major din cariera, aparitia alaturi de Kim Nam-gil in rolul prietenei acestuia poate fi inceputul unei cariere de succes, tinand cont de prestatia sa. Actrita veteran Kim Young-ae, ce a impresionat in recentul “Proof of Innocence” in rolul personajului negativ, revine la rolul cunoscut de mama (al catelea, oare, interpretat in lunga ei cariera ?) si ne ofera inca o mostra de talent genuin. Lee Kyoung-young in rolul Primului Ministru e din nou la inaltime, ca de obicei, in timp ce Jung Jin-young in rolul administratorului centralei nucleare ne vrajeste cu naturaleta interpretarii sale. Cu o asemenea distributie (ce are si alte nume cunoscute in rolurile secundare), filmul nu putea sa dea gres la box-office, in special ca subiectul sau e unul cu un mesaj profund uman, ce impresioneaza. CONTINUAREA AICI


luni, 6 februarie 2017

BECAUSE I LOVE YOU (2017) - subtitrare in romana

Lansat cu o luna de zile in urma, pe 4 ianuarie 2017, “Because I Love You” il readuce pe talentatul regizor Joo Ji-hong in lumina reflectoarelor, la 8 ani de la filmul lui de debut, road-movie-ul “Rabit and Lizzard”. Schimband orientarea dinspre artistic/independent spre comercial, acesta a acceptat sa preia fraiele acestei productii comerciale superbe, acceptand propunerea facuta de companie de productie AD408, al carei presedinte e Cha Ji-hyun, nimeni altul decat fratele mai mare al cunoscutului actor si star de televiziune Cha Tae-hyun. Si, cum era de asteptat, Cha Tae-hyun e protagonistul povestii, fiind cea de-a doua colaborare intre cei doi frati in industria de televiziune, dupa “The Grand Heist”. In ultima perioada, Cha Tae-hyun si-a petrecut timpul mai mult pe micul ecran, fiind unul din subiectii show-ului de televiziune de pe KBS, “2 Days and 1 Night”. Dupa rolul din “Slow Video” si cateva aparitii scurte in “Steal My Heart” si “The Con Artists”, acesta a revenit la rolurile ce l-au consacrat, cele comice, aparand anul trecut in sequelul mult asteptat (insa fara prea mare succes la public) “My New Sassy Girl”, iar acum in “Because I Love You”. Oricat poate parea de ciudat, partenera lui din film e nimeni alta decat simpatica si de multi indragita actrita-copil Kim You-jung, care la data filmarilor avea 16 ani. Pe You-jung ne-o amintim cu totii din numeroase seriale coreene, fiind poate cel mai de succes actor-copil coreean din toate timpurile, avand la activ pana in prezent nu mai putin de 17 aparitii in seriale si 17 in filme. Insa distributia productiei e mult mai vasta, din ea facand parte nume cunoscute ale filmului coreean, precum Sung Dong-il (simpaticul partener al lui Kwon Sang-woo din recentul “The Accidental Detective”, sau procurorul cu peruca buclucasa din “Proof of Innocence”), Bae Sung-woo, veteranul Park Geun-hyung sau chiar Jang Hyuk intr-o aparitie “cameo” de 1 minut. Filmul a obtinut incasari de 2,2 milioane dolari la box-office, in prezent iesind din circuitul cinematografelor si intrand in cel al site-urilor si televiziunilor pay-per-view. Mai trebuie spus ca filmarile s-au facut in vara si toamna lui 2015, insa premiera a fost intarziata mai bine de un an si 3 luni. CONTINUAREA AICI


duminică, 5 februarie 2017

SWORD MASTER (2016) - subtitrare in romana

Sword Master poster 2Yen (Peter Ho) e un spadasin ratacitor ce stapaneste un stil de manuire al sabiei propriu si aproape invincibil. Desi ucide la comanda, are principii si in realitate fiecare misiune o vede ca pe un antrenament in vederea infruntarii finale: cea pentru recunoasterea calitatilor sale de spadasin si intrarea in istoria lumii artelor martiale. Rivalul sau e Al Treilea Maestru, cel de-al treilea fiu al temutului clan Hsieh, ce stapaneste lumea artelor martiale prin stilul superior de lupta si prin macelurile dezlantuite la adresa celorlalte clanuri razboinice. Casa Sabiei Supreme, resedinta clanului Hsieh, a devenit un teritoriu interzis cutezatorilor, care odata ajunsi pe insula de langa Lacul Verde, nu se mai intorceau. Spadasinul Yen e angajat de domnita Mu-yung Chiu-ti sa-l ucida pe Al Treilea Maestru, care in mai multe randuri o ranise sentimental, parasind-o chiar in fata altarului. Cum utilul (banii) face intotdeauna casa buna cu placutul (telul propriei sale vieti, infruntarea finala cu rivalul care mereu l-a tinut in umbra), Yen porneste sa-si infrunte destinul. Doar ca odata ajuns pe insula, ajunge sa cunoasca cea mai mare dezamagire a vietii sale, care vrand, nevrand, ii va schimba viata… CONTINUAREA AICI

THE CAMELLIA GIRL (2016) - subtitrare in romana

TORICO e un nume relativ necunoscut in industria japoneza de film, “The Camellia Girl” find practic al doilea lungmetraj regizat de aceasta in ultimii 10 ani. A debutat in 2006 cu“Ikeru Shinibana”, cu care a fost invitata la 7 festivaluri internationale, primind aprecieri pozitive. In 2012 a debutat si ca actrita, avand un rol minor in “Sangeki-kan: Buraindo”. In paralel, TORICO a publicat o colectie de fotografii artistice si, mai ales, s-a implicat in domeniul modei, devenind o populara bloggerita in industria modei din Japonia. In 2013, a lansat ca designer un brand propriu de haine, noncomformist (iar cand spun asta probabil extravaganta Lady Gaga ar fi acceptat fara probleme creatiile acesteia, asta ca sa va faceti o idee despre viziunea ei in moda). Recentul ei film, “The Camellia Girl”, e, de fapt, ceea ce japonezii numesc un live-action, o ecranizare avand la baza o manga. Si nu e vorba de o manga recenta, ci de una clasica, publicata in 1984, intitulata la fel ca filmul, “Shojo Tsubaki”, scrisa de apreciatul mangaka Suehiro Maruo, tradusa de mult in principalele limbi de circulatie internationala. Povestea e cunoscuta in Statele Unite sub numele “Mr. Arashi's Amazing Freak Show”, iar in 1992 s-a realizat o animatie pentru marele ecran regizata, scrisa si produsa de Hiroshi Harada. Filmul din 2016 e o adaptare dupa manga, realizata cu un buget redus, ce are in distributie actori mai putin cunoscuti, insasi protagonista, Risa Nakamura, debutand pe marele ecran. DETALII AICI