joi, 19 mai 2016

THE SILENCED (2015) - subtitrare in romana

“The Silenced” (a nu se confunda cu productia omonima din 2011 ce-l are in rolul principal pe Gong Yoo), cunoscut si ca “Gyeongseong School: Disappeared Girls” a fost una din surprizele placute ale anului trecut in materie de filme coreene. Cu o distributie aproape in intregime formata din actrite coreene, regizorului si scenaristului Lee Hae-young nu i-a fost dificil sa puna in scena un thriller plin de mister imbracat in haina atragatoare a unui fals horror. Filmul pare, din trailer, un horror clasic coreean, ce reuseste sa te pacaleasca in sens pozitiv, nefiind nici o poveste cu intriga legata de puteri supranaturale ce se razbuna pe cei vii (fantome), nici o poveste in care fenomene stranii se petrec in mod gratuit doar de dragul spectacolului, cum se intampla in productiile de gen hollywoodiene. Tocmai prin modul serios de abordare al temei si printr-o oarecare doza de realism si dramatism, “The Silenced” iese din tiparele unui horror, care in mod sigur ar fi plictisit pe toata lumea. Decorul extraordinar recreat al anilor ’30, misterul unei locatii izolate intr-o padure in timpul ocupatiei japoneze in Coreea, jocul de lumini si mai ales umbre, toate potenteaza scenariul enigmatic al lui Lee Hae-young. Desi exista un numar relativ mare de personaje concentrate intr-un spatiu relativ mic (o scoala a unui sanatoriu), nu poate trece neobservata prestatia a 3 actrite excelente. Park Bo-young, aproape de nerecunoscut in haine de scolarita si cu parul aranjat in stilul anilor ‘30, ne aminteste prin prestatia sa de personajele din doua succese de box-office ale ultimului deceniu din Coreea, “A Werewolf Boy” si “Speed Scandal”, cu toate ca de aceasta data rolul ei e total diferit, independent, trebuind sa supravietuiasca pe cont propriu unei situatii tragice. Park So-dam, o necunoscuta inaintea acestui rol, a intrat in atentia producatorilor dupa ce interpretarea sa i-a adus 2 nominalizari si un premiu (acesta din urma oferit de Asociatia Criticilor de Film), anul trecut debutand si pe micul ecran. Rolul negativ e interpretat de Uhm Ji-won (Over the Rainbow, Traces of Love, Running Wild, Private Eye), premiata pentru interpretare la Chunsa Film Awaeds. In total, “The Silenced” a castigat 5 premii (de mentionat cel pentru Cele mai bune lumini la “Grand Bell Awards”, jocul de lumini si umbre fiind un element vital al realizarii lui) si a avut 8 nominalizari. La box-office, filmul a avut incasari de 2,3 milioane dolari. CONTINUAREA AICI


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu