joi, 31 martie 2016

THE PIPER (2015) - subtitrare in romana

The Piper poster 2“The Piper” (2015), filmul de debut al regizorului Kim Gwang-tae, e un amestec reusit intre un “Village” al lui M. Night Shyamalan si una din cele mai violente si lipsite de compromisuri productii pe tema razbunarii din cinematografia coreeana, “Bedevilled”. Filmul are la baza scenariul lui Kim Dong-woo, ce a si produs filmul, acesta fiind cunoscut pentru scenariile lui “Eye foe an Eye” si mai ales “71 Into the Fire”. Ca si in “71 Into the Fire”, fundalul povestii e Razboiul Coreean, mai precis anii de dupa semnarea armistitiului, insa fundalul e doar un pretext pentru a spori misterul. In realitate, toata actiunea se petrece intr-un sat de munte, unde timpul pare a fi stat in loc, razboiul si ororile sale ajungand la spectator doar prin vorbele personajelor, prin impactul acestuia asupra vietii lor. “The Piper” are, de fapt, la baza, un celebru basm al Fratilor Grimm, “Flautistul din Hamelin”, despre tragedia unui orasel din evul mediu de secol XIII, a carui tema e preluata de scenarist si plasata in Coreea postbelica. Filmul, cu un buget de doar 4 milioane de dolari, a reusit sa-si recupereze investitia la box-office, obtinand 5,5 milioane dolari, si a avut parte de 8 nominalizari. Vedetra filmului este, indiscutabil, starul Ryoo Seung-ryong, premiat in trecut pentru rolurile din “Miracle in Cell No.7”, “All About My Wife” si “Masquerade”. De remarcat interpretarea actorului veteran Lee Sung-min, in rolul principal negativ, dar si prezenta in distributie a actritei Chun Woo-hee si a lui Lee Joon, fost membru MBLAQ, care de cativa ani s-a dedicat serios carierei de actor si are mult potential, rolul negativ din acest film fiind cea mai clara dovada. CONTINUAREA AICI


miercuri, 30 martie 2016

WONDERFUL NIGHTMARE (2015) - subtitrare in romana

Autor al comediei cu accente dramatice “Twilight Gangsters”, in care niste bunicute incearca sa jefuiasca o banca pentru a-si implini visul unei vacante exotice, regizorul si scenaristul Kang Hyo-jin revine in prim-plan cu o savuroasa comedie plina de fantezie intitulata “Wonderful Nightmare”. Filmul probabil nu ar fi atras atentia daca din distributia lui nu ar fi facut doua nume indragite ale filmului coreean, insa cu sau fara prezenta starurilor, mai mult ca sigur scenariul ar fi captivat iubitorii genului. Fara a avea pretentii la box-office, “Wonderful Nightmare” e o comedie de atmosfera ce are la baza o fantezie ademenitoare: cum ar fi sa ai sansa de a trai ultima luna de viata a altei persoane sis a te alegi cu un cosmar… minunat ? Song Seung-heon, la 39 de ani, incepe in sfarsit sa se desprinda de rolurile specifice altor etape ale vietii, interpretand un tata functionar la stat ce trebuie sa-si intretina o familie consistenta (o sotie si doi copii) si cu probleme. Desi se fac trimiteri la infatisarea sa si la faptul ca oricand ar fi reusit n viata ca model, profitand de infatisarea sa “divina”, Song Seung-heon incepe sa accepte roluri de personaje cu responsabilitati, nu doar de cuceritor fara obligatii, adolescent rebel sau tanar (sot sau aspirant) indragostit, si acestea incep sa ii puna in valoare calitati actoricesti pe care pana acum nu le-a aratat pe ecran. E o diferenta fata de rolurile sale de pana acum, atat ca si consistenta cat si ca numar de replici si de scene in care trebuie sa convinga nu prin look, ci prin cuvinte, ca e un actor adevarat. In schimb, Uhm Jung-hwa e din nou in forma maxima, plina de verva si hotarata, e adevarata delectare pentru cei ce o cunosc ca actrita din rolurile anterioare. De altfel, interpretarea din acest film i-a adus o nominalizare pentru Cea mai buna actrita la a 52-a editie a Grand Bell Awards, si chiar daca nu a castigat premiul, interpretarea ei – in special a momentelor comice – e de manual.CONTINUAREA AICI

duminică, 27 martie 2016

SNOW ON THE BLADES (2014) - subtitrare in romana

Filmul lui Setsuro Wakamatsu, “Snow on the Blades” (cu titlul literal “Revenge of the Pomegranate Tree Hill”) continua trendul ultimilor ani in materie de filme “jidaigeki” (filme de epoca cu samurai) in cinematografia japoneza, ce insista obsesiv pe perioada de trecere de la Sogunat la Era Meiji. Productia din 2014 are la baza o nuvela cuprinsa in colectia de nuvele “Goroji dono Oshimatsu” publicata in 2003 de Jiro Asada. Acesta e un celebru autor japonez, ale carui scrieri au stat la baza a numroase ecranizari in Japonia si Coreea, printre care „Railroad Man” (1999), „Failan” (2001) sau „When the Last Sword is Drawn” (2003). Pentru iubitorii de k-drame, trebuie spus ca serialul in curs de difuzare „Come Back, Mister” are la baza una din scrierile sale. In rolurile principale, Wakamatsu a distribuit 2 actori de top, Kiichi Nakai si Hiroshi Abe. Kiichi Nakai a fost distribuit in peste 60 de filme si seriale, multe cunoscute si la noi, precum „Musashi”, „Dororo”, „The Warring States”, „Wild 7” sau „Wings of the Kirin” (unde a aparut chiar alaturi de Hiroshi Abe), insa apogeul carierei l-a atins in 2004, cand Academia Japoneza de Film l-a rasplatit cu premiul de excelenta pentru rolul principal din productia „When the Last Sword is Drawn” (film care, coincidenta sau nu, are la baza tot una din nuvelele lui Jiro Asada din colectia “Goroji dono Oshimatsu”. Hiroshi Abe e unul din cei mai indragiti actori japonezi ai momentului, ce nu mai are nevoie de nici o prezentare. In rolul principal feminin, iubitorii de filme japoneze o pot recunoaste pe celebra Ryoko Hirosue din „Lingering Spirits”, „Go, Masao !” sau „Departures”, care si de aceasta data e incantatoare prin blandetea pe care o emana in rolul sotiei intelegatoare de samurai. Filmul a avut 4 nominalizari in acest an la premiile Academiei Japoneze de Film si are o coloana sonora semnata de inconfundabilul Joe Hisaishi.CONTINUAREA AICI

EDUCATING NORTH KOREA (2014) - subtitrare in romana

Coreea de Nord, cea mai inchisa si represiva societate de pe planeta. Condusa de un despot inpredictibil, ce nu a ezitat sa ordone executarea propriului sau unchi, banuit de punerea la cale a unui plan de preluare a puterii. Toate se petreceau in 2014, la 2 ani de la preluaea puterii de catre Kim Jong-un. Cu cateva saptamani inaintea executarii unchiului sau, dictatorul nord-coreean a permis unei echipe BBC sa filmeze pentru un reportaj in Pyongyang. Scopul reporterului Chris Rogers si a cameramanului sau, in cele 10 zile de sedere in capitala nord-coreeana a fost prezentarea nu neaparat a vietii de zi cu zi in Coreea de Nord, cat mai ales un experiment deschizator de drumuri. Putina lume stie, dar in Pyongyang exista o universitate – Universitatea de Stiinte si Tehnbologie (PUST) – conceputa sa deschida mintile viitoarei elite conducatoare a tarii. Finantata in intregime din bani occidentali, universitatea a luat fiinta prin donatii ale unor organizatii caritabile crestine in principal americane si sud-coreene. Profesorii care predau la ea sunt lectori americani ce au primit acordul autoritatilor sa predea studentilor. Un paradox, daca ne gandim ca America e inamicul de moarte al tarii, conform doctrinei nationale. Studenti sunt in principal tineri alesi pe spranceana, provenind din familii potente si bine asezate pe scara sociala, iar unii din ei sunt selectati sa plece sa invete pe perioade scurte in strainatate. Aceasta scoala unica e la standardele oricarei universitati occidentale, dispune de internet si de conditii pe care nici o scoala din Coreea de Nord nu le poseda. Insa in ciuda aparentei normalitati, controlul asupra studentilor si activitatilor acestora este unul strict, gardienii fiind la tot pasul si urmarind orice incercare indiscreta a reporterului de a obtine prea multe informatii de la studentii intervievati. CONTINUAREA AICI

luni, 21 martie 2016

INSIDE OR OUTSIDE (2016) - subtitrare in romana

Regizat de Gary Mak, un actor cunoscut in China cu peste 90 de roluri la activ, mai celebru pentru filmele regizate ca asistent de regie (The Monkey King, The Grandmaster, Bodyguards and Assassins, Am Empress and the Warriors) decat ca regizor deplin (The Road of Dead, Bar Paradise, Sex Duties Unit), “Inside or Outside”, o coproductie China-Taiwan-Coreea de Sud, e un thriller de actiune cu accente comice care tinand cont de distributie ar fi trebuit sa umple salile de cinema. Veteranul Simon Yam, taiwanezul Wallace Huo (“Honey Enemy”) si coreeanul Jang Hyuk formeaza o distributie suficient de solida pentru a atrage atentia fanilor genului asupra acestei productii. Intr-un rol secundar, un alt actor tanar coreean, Han Ji-seok (ce a aparut si in “After School: Lucky or Not 2” (2014)) debuteaza pe marele ecran in rolul unui gangster coreean. Cu toate acestea, “Inside or Outside”, in ciuda bugetului destul de consistent (10 milioane dolari), nu a reusit sa obtina decat 4 milioane de dolari incasari la box-office. S-ar putea sa fie de vina stilul in care e spusa povestea, total diferit de o clasica poveste de actiune chinezeasca, scenariul si mai ales punerea lui in practica avand evidente accente hollywoodiene. Scenaristul a spus despre film ca e o complexa poveste cu detectivi, cu un accent greu pus pe elementul psihologic. Desi regizorul a lucrat cu un scenarist si un producator tineri, firul narativ e bine dezvoltat, iar distributia pan-asiatica, bine organizata, face apel la audienta asiatica in ansamblul ei, nu doar la publicul chinez. Nu intamplator filmul a fost prezent la Busan, in toamna trecuta, la targul de filme ce s-a desfasurat odata cu festivalul de film. CONTINUAREA AICI

vineri, 18 martie 2016

MOOD OF THE DAY (2015) - subtitrare in romana

Mood of the Day (2015) e o tipica comedie romantica coreeana care in mod normal ar fi trebuit sa se realizeze cu un deceniu in urma, dupa spusele producatorilor. Intr-un final, filmarile s-au realizat la sfarsitul lui 2014 si inceputul lui 2015, iar premiera a avut loc in cinematografe abia un an mai tarziu, in ianuarie 2016. In ciuda tuturor acestor intarzieri, pentru genul abordat filmul e unul extrem de placut de urmarit, avand faze relaxante si comice deopotriva, astfel ca lansarea in sfarsit a productiei cu doar 2 luni in urma a fost o decizie inspirata. La box-office, productia s-a comportat ca orice poveste romantica, avand aproape 1,9 milioane dolari incasari, acest gen nefiind unul care sa umple salile de cinematograf in perioada sfarsitului lui ianuarie. Se demonstreaza o data in plus ca vedete ale micului ecran nu au puterea de a-si atrage fanii in salile de cinema, acestia din urma fiind mai degraba un public imobil, captive in fata televizoarelor si calculatoarelor, de unde isi sustin idolii. Moon Chae-won are din nou un rol plin de buna dispozitie, charisma deosebita a actritei, mimica si gestica ei fiind o garantie a succesului rolurilor ce le interpreteaza. Are o naturalete ce ti-e dat sa o vezi doar la o Son Ye-jin, si o dezinvoltura unica, aceste trasaturi dand personalitate personajelor ce le interpreteaza. In schimb, Yoo Yeon-seok, pe care ni-l amintim din rolul Regelui din “The Royal Tailor”, ne da o lectie de cum ar trebui interpretat un rol masculine intr-o poveste romantica, chiar daca personajul sau e putin “indraznet” in propunerile pe care i le face fetei. Actorul da dovada de maturitate evidenta, talentul sau fiind incontestabil. Cei doi protagonisti au o chimie deosebita, dar cu cine nu are chimie radianta Chae-won ? CONTINUAREA AICI


TEACHER AND THREE CHILDREN (2008) - subtitrare in romana

“Teacher and Three Children” (2008) e penultimul film din cele 48 regizate in intreaga cariera de marele regizor japonez Kaneto Shindo. In 2008, la 95 de ani, Shindo a ocupat din nou scaunul regizoral, avand in spate o cariera stralucita, celor 48 de filme regizate alaturandu-li-se nu mai putin de 238 de scenarii de film, ce au stat la baza unor filme regizate de regizori renumiti, precum Kon Ichikawa, Keisuke Kinoshita, Tadashi Imai sau Fumio Kamei. “Teacher and Three Children” este un film cu multe semnificatii personale pentru Shindo. In primul rand, povestea lui se petrece pe meleagurile natale, in prefectura Hiroshima, unde se nascuse cu 95 de ani in urma. Pe atunci, in 2008, Shindo credea ca acesta va fi si ultimul sau film, astfel ca incarcatura emotionala a lui a fost una aparte. Din fericire, in 2011, acesta a mai regizat un film, “Post Card”, inspirat tot dintr-o experienta personala traita in anii razboiului, film care i-a adus 4 premii. In al doilea rand, “Teacher and Three Children” are la baza o poveste reala inspirata din copilaria regizorului, figura centrala a productiei fiind profesorul sau din scoala primara. In acest fel, Shindo aduce un omagiu persoanei care l-a format ca om pentru aceasta lunga viata plina de greutati, care s-a sfarsit dupa un secol (Kaneto Shindo a decedat din cauze naturale la o luna distanta de la implinirea centenarului, in 2012). Nu in ultimul rand, un alt element personal introdus in acest film e aluzia la meseria aleasa de elevul preferat al profesorului, aceea de scriitor de scenarii, care face evident trimitere la drumul ales in viata de insusi Shindo. Din distributia filmului fac parte nume mari ale filmului japonez, cei mai multi aparand si in ultimul film al lui Shindo, “Post Card”. Rolul emotionant al profesorului e interpretat magistral de veteranul Akira Emoto, in timp ce Etsushi Toyokawa si Shinobu Otake refac cuplul din “Post Card”. Filmul a castigat Marele Premiu al Festivalului de film de la Moscova in 2008. CONTINUAREA AICI

joi, 10 martie 2016

IP MAN 3 (2015) - subtitrare in romana

In 1959, Ip Man (Donnie Yen) traieste impreuna cu sotia lui si fiul cel mic, Ip Ching, in Hong Kong. La o prima vedere viata lui pare lipsita de griji, fiind respectat de toti oamenii din cartier, care il gratuleaza cu un zambet, o strangere de mana sau o vorba de bine de fiecare data cand il vad. Doar cel mic mai strica putin atmosfera, neezitand sa se ia la bataie cu rivalul sau, e dragul demonstrarii superioritatii Wing Chun-ului. In urma unui astfel e incident, Ip Man cunoaste un simplu caraus de ricse, Tin Chi, care in ciuda statutului umil, stapaneste foarte bine artele martiale. Mai mult, descopera ca amandoi provind de la acelasi maestru din Foshanul natal, de la care au invatat Wing Chun-ul. Asa cum cei doi copii devin prieteni dupa o incaierare specifica varstei, si cei doi tati ajung sa se impace bine. Dar atmosfera pasnica din cartier e tulburata de Frankie (Mike Tyson), care prin interpusul sau, Sang, incearca sa puna mana prin forta pe scoala. In momentul in care proprietarul scolii refuza sa o vanda gangsterilor, acestia recurg la orice mijloace pentru a-l teroriza. Ip Man nu poate ramane indiferent si, in momentul in care se implica, intra automat in conflict cu exponentul stapanirii britanice, dubiosul Frankie.  CONTINUAREA AICI


luni, 7 martie 2016

THE CLASSIFIED FILE (2015) - subtitrare in romana

Kwak Kyung-taek e un nume greu al filmului coreean, regizorul succesului “The Classified Files” devenind un nume mare inca din 2001 cand a regizat “Friend”, filmul care la vremea respectiva a spart toate recordurile de box-office ale Coreei. “Mutt Boy”, “Typhoon”, “A Love”, “Eye for an Eye”, “Pained” sau “Friend 2” au marcat tot atatea productii notorii, unele chiar de succes, axate in principal pe viata de gangster sau cea de politist. “The Classified Files” marcheaza oarecum o distantare de genurile abordate pana in prezent de Kwak Kyung-taek, de aceasta data productia find inspirata dintr-un caz real de rapire petrecut in 1978 in Busan. Scenariul a fost construit in jurul acestui caz, personajele povestii fiind politisti care la vremea respectiva s-au ocupat de acest rasunator caz. In rolul principal il revedem pe marele Kim Yoon-seok, pe care ni-l amintim dupa prestatiile magistrale din “Sea Fog”, “Tazza 2” “The Chaser” sau “The Yellow Sea”, de aceasta data in rolul unui politist corupt ce are de rezolvat un caz tragic de rapire, ce face, cu sau fara voia lui un cuplu reusit cu actorul Yu Hae-jin, care de aceasta data interpreteaza un prezicator care ajuta la rezolvarea cazului. “The Classified Files” a avut un buget de 8 milioane de dolari, castigand la box-office nu mai putin de 19,2 milioane dolari, fiind unul din filmele de succes ale anului trecut in Coreea, asta in ciuda subiectului sau aparent anost si epuizat in alte filme de gen coreene ale anilor precedenti. Aproape 3 milioane de coreeni au vazut filmul la cinema, filmul avand 8 nominalizari si castigand un premiu pentru regie. CONTINUAREA AICI


THE DEAL (2015) - subtitrare in romana

The Deal posterMin Tae-su (Kim Sang-kyung) e politist la o sectie de politie din Seul. Mai toata ziua si-o petrece pe teren, irosindu-si timpul impreuna cu colegul sau si tinandu-se de sotii. Cand insa vine vorba de lucru, Tae-su are un simt special, o intuitie care desi uneori e luata peste picior de colegii sai, in unele cazuri da roade. Iar pentru asta e respectat de intregul colectiv. Dar imaginea politiei in acest moment e puternic afectata datorita unui lant de crime comise de un psihopat in sud-estul capitalei. Crimele in serie nu ma contenesc, victime fiind femei ce sunt rapite si ucise cu sange rece. Nemultumirea publica creste, iar cand numarul victimelor ajunge la 7, se repune pe agenda publica in discutie tema pedepsei capitale. Presat de seful sau, Tae-su e trimis pe teren sa faca rost de indicii, iar intamplator, in timp ce isi facea planuri cu colegul sau unde sa-si petreaca noaptea la panda, primeste prin statie un anunt despre un accident cu fuga de la locul faptei, produs in apropierea zonei in care se aflau. Datorita intuitiei lui Tae-su, cei doi politisti reusesc sa dea de urma autorului accidentului, aflat pe fuga, un anume Jo Kang-chun (Park Sung-woong), pe care il si retin, acesta neimpotrivindu-se. Doar ca la o cercetare mai atenta, constata ca au prins pestele cel mare, mult cautatul criminal in serie. E doar inceputul unei povesti halucinante, ce are sa ne ofere numeroase rasturnari de situatie si momente de suspans ce vor pune la mare incercare nervii si inteligenta lui Tae-su si a intregii politii. CONTINUAREA AICI

vineri, 4 martie 2016

SPRING BEARS LOVE (2003) - subtitrare in romana

Hyun-chae (Bae Doo-Na) e o tanara fara prea mult noroc in dragoste. Desi se visa stewardesa, lucreaza la un hipermarket, iar perspectiva intalnirii unui Fat Frumos e indepartata… Tatal ei e singura ei familie, fiind un scriitor de mana a treia, cum il califica chiar ea. Din dorinta de a cunoaste mai multe despre arta, care ii poate furniza informatii pretioase pentru povestirile sale, acesta o roaga pe Hyun-chae sa imprumute niste carti despre pictura de la o biblioteca. In momentul in care fara descopera niste notite misterioase sub anumite poze cu picturi scrise de un anume Vincent, care isi marturiseste iubirea “pentru ea” facand trimiteri la noi si noi carti de pictura, tanara e cucerita imediat de gandurile romantice ale acestuia si imprumuta cartile recomandate de Vincent. Astfel, in naivitatea sa, se indragosteste de acesta, dorindu-si sa-l intalneasca. Astfel ca incepe sa cerceteze cine ar putea fi misteriosul romantic la ale carui ganduri rezoneaza. Tot acum il reintalneste si pe Dong-ha (Kim Nam-jin), prietenul ei impiedicat din perioada scolii, ce lucreaza ca operator de tren la metrou si care a venit din Busan in Seul special pentru a-si reintalni prima iubire: pe Hyun-chae. Si astfel, daca pana mai ieri nu-si gasea Fat Frumosul, iata ca Hyun-chae e pusa in situatia de a alege intre… doi Feti Frumosi…CONTINUAREA AICI


THE TERRORIST (1995) - subtitrare in romana

The_Terrorist(1995)_posterLa sfarsitul anilor ’50 si in anii ’60, filmul coreean cunostea perioada sa de aur. Mai apoi, din ani ’70 pana in anii ’90, calitatea productiilor coreene a scazut, insa in anii ’90 se incearca o revigorare a industriei de film folosindu-se modelul filmelor de actiune din Hong-Kong, in acea perioada un anume John Woo facandu-si un nume in Hong-Kong cu productii de actiune memorabile. Anii ’90 in Coreea, desi sunt in principal marcati de criza financiara din 1997, ce a dus in industria de film la o recrudescenta a melodramelor, au fost dominati in principal de productii cinematografice comerciale de actiune. Inclusiv marele regizor Im Kwon-taek, cunoscut pentru filmele de arta realizate, a dat un serios impuls filmelor de actiune, sporindu-le calitatea prin trilogia “General’s Son” (1990-1993). Unul din elevii lui Im Kwon-taek, Kim Young-bin, a devenit cunoscut prin filme dure actiune cu protagonisti masculini, debutand in 1992 cu “Kim’s War”, un film despre lumea interlopa. 3 ani mai tarziu avea sa cunoasca si succesul, cu productia “The Terrorist”, un mare succes de box-office la vremea respectiva. Inscriindu-se in spiritul filmelor de actiune al acelor timpuri, regizorul portretizeaza in “The Terrorist” un personaj masculin ce nu are alta alternativa decat sa recurga la violenta pentru a da glas furiei impotriva discriminarii si opresiunii. In rolurile principale recunoastem doi actori geniali, aflati intr-o forma fizica de invidiat, pe atunci deja staruri ale filmului coreean, dar care erau cunoscuti doar in Coreea, Hallyu explodand abia peste 8-9 ani. Este vorba de Choi Min-soo, pe atunci un aratos actor de 33 de ani, si de Lee Kyoung-young, aflat la 35 de ani, si fara nici o urma de fire albe in par. In rolurile secundare vom avea surpriza sa recunoastem alte figuri cunoscute ale filmului coreean, unii care inca mai sunt activi, altii care au renuntat la film intre timp: Heo Jun-ho (Hotelier, All In), Yum Jung-ah (The Old Garden, The Worst Guy Ever), Jung Jin-young (cunoscut din Brain sau Kingdom of the Winds, - va vine sa credeti ca a debutat cu un rol secundar in acest film de succes, acum 20 de ani ?) , Yu Oh-seong din “Faith” sau din filmul de mare succes “Friend”, Dok Ko Yung-jae, un mare actor coreean, care de aceasta data are principalul rol negativ, iar lista poate continua. Pentru interpretarea din acest film, Coi Min-soo a castigat premiul pentru Cel mai bun actor. CONTINUAREA AICI