joi, 16 iulie 2015

DAUGHTER (2014) - subtitrare in romana

Daughte posterDaca ati crezut ca ati vazut si stiti totul despre mamele coreene, din k-dramele pe banda rulanta ce apar anual in Coreea de Sud, va inselati amarnic. Desi titlul filmului este “Daughter” (“Fiica”), “vedeta” filmului este mama, cea mai iubita fiinta de pe pamant. Insa coreenii au o viziune aparte despre pietatea filiala si despre ce inseamna sa fii mama. Din nefericire, cazul prezentat in film e unul ce poate fi regasit in orice societate, deci ar fi incorect sa condamnam strict “mama coreeana” pentru ceea ce vom vedea in cele 80 de minute ale productiei. Poate singurul lucru care ne poate linisti e faptul ca nu apare niciunde specificarea ca ar fi vorba de un film inspirat dintr-un caz real. Ar fi fost mult prea ravasitor, in special ca filmul este destul de dur, avand rating de vizionare +15. Minunata actrita Ku Hye-sun revine in scaunul regizoral pentru a treia oara, aceasta fiind din nou “omul-orchestra” din spatele acestei productii cu buget redus. Debutul in regie a fost dezamagitor, cu productia “Magic” din 2010, insa pe atunci era cea mai tanara regizoare coreena, ce debuta in bransa la doar 26 ani ! Cunoscuta in special pentru rolurile din seriale precum Boys Over Flowers, Angel Eyes, Blood sau The Musical, Ku Hye-sun se autodepaseste cu “Daughter”, fiind atat regizoare, cat si scenarista si protagonista a filmului. Totusi, ca protagonista, meritele trebuiesc impartite cu actrita-copil Hyun Seung-min, pe care am vazut-o in rol de copil in seriale dragi precum May Queen, Empress Ki, The Blade and Petal sau The Spring Day of My Life. Aceasta interpreteaza personajul lui Ku Hye-sun mai bine de jumatate din film, cea mai mare parte a filmului petrecandu-se in perioada de adolescenta a personajului San Yi. Doua note de 10 si pentru celelalte doua personaje feminine din film, Shim Hye-jin, ce interpreteaza mama personajului principal intr-un mod fenomenal (cate mame nu a interpretat in seriale la viata ei ?), si Yoon Da-kyung, in rolul profesoarei de pian. CONTINUAREA AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu